|
Turismul pentru relaxare şi odihnă
Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluţia Industrială din Marea Britanie – prima ţară din Europa care a promovat turismul de recreere şi odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui număr era în creştere în acea perioadă. Iniţial, acesta era destinat deţinătorilor de mijloace de producţie, oligarhiei economice, comercianţilor şi proprietarilor de fabrici. Aceştia reprezentau noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima companie turistică oficială înfiinţată în 1758.
Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată şi de denumirile utilizate. În Nice, Franţa, una dintre primele staţiuni de pe riviera franceză ce s-a impus de-a lungul timpului, promenada poartă şi astăzi numele de „Promenada Englezilor”, iar în multe alte staţiuni istorice din Europa continentală, hoteluri vechi, de rezonanţă, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă dominanţa de început a clienţilor englezi.
Mulţi dintre turiştii atraşi de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de iarnă cât şi în cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau : Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Malaezia, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida şi Hawaii din Statele Unite ale Americii.
Cele mai vizitate oraşe
|
ORAŞUL |
ŢARA |
VIZITATORI INTERNAŢIONALI (milioane) |
ANUL |
|
1. Paris |
Franţa |
14.8 |
2009 |
|
2. Londra |
Marea Britanie |
14.1 |
2009 |
|
3. Bangkok |
Tailanda |
10.21 |
2009 |
|
4. Singapore |
Singapore |
9.7 |
2009 |
|
5. Kuala Lumpur |
Malaezia |
8.94 |
2008 |
|
6. New York |
Statele Unite |
8.7 |
2009 |
|
7. Dubai |
Emiratele Arabe Unite |
7.58 |
2008 |
|
8. Istanbul |
Turcia |
7.51 |
2009 |
|
9. Hong Kong |
Hong Kong |
7.01 |
2009 |
|
10. Shanghai |
China |
6.7 |
2007 |
Cele mai vizitate ţări
În 2008, au fost peste 922 milioane de sosiri în turismul internaţional, cu o creştere de 1.9% în comparaţie cu anul 2007. În 2009, sosirile de turişti internaţionali au scăzut la 880 milioane, ceea ce a însemnat un declin de 4% pe plan mondial faţă de anul 2008[1]. Cea mai afectată regiune a fost Europa cu un declin de 6%. Din cei 880 milioane de turişti străini, mai mult de jumătate dintre aceştia au vizitat Europa, 20,6% regiunea Asia-Pacific, 15,9% cele două Americi, în timp ce Orientul Mijlociu şi Africa au atras 6%, respectiv 5,2% dintre turiştii străini[1].
Organizaţia Mondială a Turismului raportează următoarele zece ţări ca fiind cele mai vizitate pe plan internaţional din 2006 până în 2009. Comparativ cu anul 2006, Ucraina a intrat în topul celor zece, surclasând Rusia, Austria şi Mexic, şi în 2008 Germania. În 2008, U.S.A au înlăturat Spania de pe cel de-al doilea loc. În continuare, însă, cele mai vizitate ţări se află pe continentul european.
În 2009, Malaezia s-a clasat între cele mai vizitate zece ţări. Malaezia şi-a asigurat a noua poziţie, imediat după Turcia şi Germania. În 2008 Malaezia fusese pe locul 11. Atât Turcia cât şi Germania au urcat în topul sosirilor, ocupând locurile 7, respecyiv 8, în timp ce Franţa a continuat să conducă în ceea ce priveşte sosirile de turişti străini.
|